Când un bărbat nu are cuvinte pentru ce simte

„Nu știu ce simt” poate fi adevărat, nu o eschivă. Dacă în copilărie plânsul a fost rușine și frica a fost slabiciune, adultul rămâne cu două canale: treaba făcută și furia. Restul nu are nume. Partenera spune că nu vorbește. El spune că nu are ce spune. Amândoi descriu același gol.

Tăcerea nu este absența vieții interioare

Este absența unui vocabular sigur. Întrebarea „ce simți?” pusă ca un examen închide și mai tare. Uneori primul acces este prin corp: oboseală, maxilar, insomnie, băutură, muncă. Nu ca să rămânem acolo, ci ca să avem o ușă. Terapia nu te transformă într-un om care ține discursuri. Te ajută să recunoști o stare înainte să devină explozie sau dispariție.

Poți veni fără să știi de unde să începi

Prima ședință nu cere o poveste gata. Am scris ce se întâmplă la prima întâlnire. Dacă furia este partea vizibilă, există și textul despre furia care eruptă.

Cabinetul

În psihoterapia pentru adulți ritmul poate fi lent. Asta nu este rezistență. Este prudență. Sună sau scrie când vrei o oră în care nu trebuie să fii deja elocvent.